Ești 70% apă. Nu fi și 70% prost

Ați citit știrea aia, despre scandalul apei, pe site-ul Academia Cațavencu? Mai țineți minte că încă din titlu vă avertizam că scandalul „va izbucni sau nu”? Ei bine, n-a izbucnit. Cumva, presa n-a considerat un fapt important că branduri celebre de apă, vândute în rețele de retail la fel de celebre, conțin germeni în concentrații de sute de ori mai mari decât cea normală. De ce? Pentru că bani și din cauză la bani. Retailerii au bugete mari de reclamă. Și producătorii de ape potabile au bani de dat. Iar presa are de luat că, pe praful ăsta, știrea e să prinzi un client de publicitate. Numai interesul public n-are bani să-și susțină drepturile. Iar publicul habar n-are pe ce dă banii și de ce se îmbolnăvește.

Care-i faza cu apa din magazine?

Cam 9 lei la metrul cub de apă. Atât plătește redevență un producător de apă minerală, de izvor sau de masă. Nici doi bani pe bidonul de doi litri. Bidonul sau butelia PET cum i se spune, costă mult mai mult, cam 30 de bani. Poate părea paradoxal, dar cel mai mic cost pe care îl are un astfel de producător este fix cu materia primă, adică apa. De ce plătim noi 2,5 lei pe același bidon? Teoretic, plătim pentru ambalaj, etichetă, energia folosită în stațiile de pompare și pe liniile de îmbuteliere, transport, depozitare, salarii, tva, impozit pe profit, profit…

În realitate, plătim foarte mult. Producătorul își asigură o marjă de profit rezonabilă chiar de la prețul de 1,5 lei pe bidonul de doi litri. De la prețul ăsta încolo e doar prostie din partea noastră. Cumpărăm apa mecanic, fără să ne uităm la bidon, fără să citim pe etichetă cine e producătorul, care e sursa de apă și ce fel de apă cumpărăm.

Care-i faza cu apele minerale?

Evident, contează și marketingul. Mă impresionezi când îmi comunici că apa ta minerală este „cea mai premiată internațional”. Dar n-ar fi mișto și să spui că, din cauza conținutului mare de minerale, apa ta nu e recomandată hipertensivilor? Sigur, te poți lăuda și că apa ta are cel mai mic conținut de nitriți. Dar spune, nene, și cât poluezi pentru că ai decis să vinzi la recipient de sticlă nereturnabil, și fiecare restaurant umple un tomberon doar cu cioburile tale…

În materie de apă, preferatul meu este brandul care a cheltuit în fiecare an câteva sute de mii de euro pe o campanie în care anunţă că donează organizației Salvați Copiii un ban pentru fiecare sticlă de apă cumpărată. Un milion de sticle, un milion de bani, adică zece mii de lei, adică 2.500 de euro. Punem pariu că s-a cheltuit mai mult pe campanie decât pe donaţie?

Îmi cer scuze că m-am luat de Biborțeni, Aqua Carpatica și Dorna. Dar am zis să începem cu cei mari, ca să continuăm relaxați cu cei mijlocii. Adică, producătorii de apă de izvor.

Care-i faza cu apele de izvor?

Spring Water. Sună bine, tu? Duci bidonul la gură și te vezi pe un vârf de munte, cu un șerpaș din Bolintin lângă tine, bând o apă rece și pură care iese dintre două stânci. Stropii din jur fac un frumos curcubeu în lumina soarelui iar tu simți cum prinzi puteri, ca Făt-Frumos când bea apă vie.

Pe naiba. În mod normal, apa aia de izvor trebuie captată în bazine sterile, acoperite, și monitorizată pe o perioadă de câteva sezoane. Sigur că provine din subteran, dar e important unde o captezi. Acolo unde iese din pământ sau la zece kilometri în aval, după ce se pișă toți cerbii în ea și locatarii vilelor montane și-au direcționat fosele septice spre ea? Trebuie să fie pură microbiologic, trebuie să se îmbutelieze la sursă fără să fie nevoie de un tratament chimic de potabilizare.

Apele de izvor au cel mai parșiv marketing. Legea interzice să le atribui efecte benefice sănătăţii, dar nu interzice să le vinzi sub un brand de tip „apa minunilor” sau “puterea izvoarelor”. Și prostul de tine pune botul în magazine când citește așa ceva, iar dacă mai sunt și doi brazi pe etichetă, iei cu baxul.

În Europa, nu te joci cu termenul „apă de izvor”. Este strict definit şi reglementat și de aceea, acolo reprezintă doar 10-20% din comerţul cu apă îmbuteliată, nu ca la noi, 50-60%. Iar în SUA, apele de izvor sunt incluse în categoria „alte ape”.

Marea șmecherie cu apele de izvor este că nu sunt incluse ca resurse minerale nici în Legea Minelor (cum ar fi normal), nici în Legea Apelor. Din această cauză, apa de izvor nu este nici monitorizată şi nici accizată corect. Iar marja de profit este uriașă, când vinzi la preț de apă minerală și nu plătești cât producătorul ei.

Care-i faza cu apa de masă?

La mare preț, în ultimii ani, au ajuns apele de masă. Ceva ce afară se vinde pe nici doi bani, la noi are preț, etichetă, campanii de marketing. 90% din mărcile proprii de apă ale supermarketurilor și hipermarketuri sunt ape de masă. Nu-i nici apă minerală, nici apă de izvor, ceea ce înseamnă că ea poate proveni de oriunde. Legea română e atât de tâmpită încât un producător de apă de masă nu trebuie să menționeze pe etichetă nici sursa apei, nici cum a tratat-o înainte de îmbuteliere. Poți oricând să faci apă de masă în bucătăria ta de bloc, din Colentina, cu apa de la baie. Sigur, o să fie greu să cari baxurile de apă cu liftul, dar oportunitatea rămâne o oportunitate, poate descoperi că ești bun la apă… Poți să faci apă de masă și cu apă din Marea Neagră, dacă ai cu ce s-o desalinizezi înainte. Bine, nu e obligatoriu. Unii producători de apă de masă chiar adaugă sare sau (dacă au pile la o firmă de deszăpezire) clorură de calciu sau de magneziu. Mare vrăjeală, scrii pe etichetă „cu adaos de săruri minerale” și aia e, zici că-i Borsec! Nici de bidon nu te intreabă nimeni, asta deși există șase tipuri de plastic folosit la pet-uri, fiecare cu o toxicitate specifică și care permite anumite procese chimice (nici unul bun) în apa din bidon.

Cum devine periculoasă apa din hipermarket?

Trecem peste faptul că apa din bidonul cumpărat de tine poate proveni dintr-un râu de munte plin de leșuri de câini și de pisici, sau că e plină de căcații ce curg din canalizările unei întregi stațiuni montane. Hai, că a supus omul bidonul de apă la ozmoză, după îmbuteliere, și apa e bună. Dar dacă transporți bidoanele alea în TIR-uri fără controlul temperaturii, apa tinde să se umple de viermi. Se întâmplă și dacă baxurile stau în soare, în parcarea din spate a hipermarketului. Pentru a preveni necazurile, producătorii încearcă să vândă apa de izvor și apa de masă cât mai aproape de fabrică. Și să vezi chestie, unii ca Lidl, Carrefour, Cora sau Kaufland o vor și în județe îndepărtate unde au magazine. Cum procedezi? Cari un TIR cu apă de doar 20.000 de lei de-a latul țării, plătind 1.500 de euro? Nu, că nu merită. Mai bine faci o fabrică în centrul țării, care produce brandul X, și una în Ardeal care produce brandul Y, și în ambele fabrici produci ambele branduri. Nu contează că e ilegal, dacă te prind cu bidoanele de Y în fabrica X spui că acolo doar le depozitai. Și aia e. Dai în ele cât merge. Mânjești pe toată lumea, de la DSP la DSV, mânjești și achizitorul retailerului și dai in ele, să iasă banu’.

De-aia brandul X de apă n-are același gust, dacă-l cumperi de la Galați și de la Cluj. Pentru o marjă de profit imensă, care asigură, când e nevoie, și liniște din partea presei.

Apa, o resursă de care ne batem joc cu talent

Academia Cațavencu a publicat, luni, 14 martie, un articol despre niște probleme grave de calitate descoperite de ANPC la niște branduri de apă. Până joi, nici o altă redacție din România n-a cerut ANPC informații suplimentare pe acest caz, care se transformă, dintr-un atac la sănătatea publică într-o preafrumoasă omerta. Nu e vreo surpriză, România are 2.000 de surse de ape minerale, bune-bune, unele de-a dreptul miraculoase, și cea mai neaplicată legislație din Europa. Știați că fiecare Direcție de Sănătate Publică judeţeană trebuie să comunice din oficiu calitatea apei potabile de la robinet. Că producătorii de apă potabilă distribuită prin sistem public trebuie să asigure accesul populaţiei la datele privind calitatea apei potabile produse? Să permită inspecţia de către reprezentanţii populaţiei la orice oră acceptabilă? Că datele privind calitatea apei potabile sunt disponibile fără plată pentru populaţie? Că nu s-a făcut, la fiecare trei ani, un raport serios privind calitatea apelor? Că lista de ape potabile îmbuteliate de pe site-ul Ministerului Sănătăţii Publice este incompletă?

În final, doar un pont: știi cum poți verifica dacă apa pe care o bei e bună? Verifică dacă se vinde la export. Avem o bogată tradiție în exportul de apă, dar europenii nu acceptă orice rahat. Și eu cred sincer că orice nu este suficient de bun pentru o Direcție de Sănătate Publică din Germania nu este bun nici pentru fiica mea.

Articol apărut în Academia Caţavencu, nr. 4 (1203) – 21 martie-3 aprilie 2016

Preluat: www.academiacatavencu.info

 

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*